Odontoterapie

Ce este odontoterapia?

Aceasta este ştiina de a găsi şi trata cavităţile dentare. Prezenţa cavităţilor este considerată o boală care face ca structura dintelui să sufere daune şi într-un final dintele să cadă. Cauza acestor modificări sunt bacteriile care, în prezenţa carbohidraţilor, produc acid lactic. Acesta contribuie la creşterea acidităţii în cavitatea orală şi dintele este supus unui proces de demineralizare de până la două ore după ce aţi mâncat. Acest proces se opreşte datorită compoziţiei din salivă.

Persoanele care suferă de boli care scad cantitatea de salivă sunt mai susceptibile acestor probleme dentare – diabeticii, persoanele care iau medicamente antidepresive sau fumătorii sunt printre cei mai afectaţi de aceste probleme dentare. Uneori, cavităţile nu prezintă simptome şi de aceea trebuie să mergeţi în mod regulat la medicul stomatolog pentru a le depista şi trata din fazele incipiente.

 

De ce trebuie ca o cavitate să fie umplută?

Deoarece, dacă sunt lăsate netratate, cavităţile duc la complicaţii precum pulpită (inflamarea nervilor), necroză (moartea nervilor care ajung să provoace dureri şi miros urât în gură), dar şi alte probleme care provoacă dureri dentare. De asemenea, în fazele avansate acestea sunt şi mai greu de tratat, putând fi nevoie de mai multe şedinţe de tratament şi costuri mai ridicate.

 

Ce se întâmplă în timpul tratării unei cavităţi?

Metodele de tratament diferă în funcţie de gradul de deteriorare a smalţului, dar şi al rădăcinii dintelui. Cu cât cavitatea este descoperită mai devreme cu atât mai simplu şi mai rapid este tratamentul. Dacă există deja o cavitate atunci singura soluţie este să se umple cu material special – de cele mai multe ori acest lucru se face cu o anestezie locală. În funcţie de gravitate se poate ajunge chiar şi la extracţia dintelui dacă acesta nu mai poate fi salvat. Însă acest lucru se va stabili la o şedinţă de consultare şi se va face evaluarea daunelor.

 

La ce să te aştepţi după umplerea cavităţii?

De cele mai multe ori, după ce efectul anesteziei se duce, nu mai există nicio senzaţie specială în zonan respectivă, aşa că ar trebui să te simţi perfect, cel puţin în zona unde s-a realizat umplerea. Uneori pot să apară sensibilităţi post-operatorii, însă asta este o reacţie naturală, mai ales când cavitatea s-a extins foarte mult. Această senzaţie ar trebui să dispară după câteva zile de la operaţie. În cazul în care ea persistă sau se transformă în dureri, trebuie să vizitaţi medicul stomatolog de îndată.

 

Care sunt beneficiile tratării cavităţilor?

Aşa cum am menţionat deja, beneficiile sunt atât din punct de vedere al aspectului, cât şi din punct de vedere al funţionalităţii, iar acestea vor avea o durată de mai mulţi ani fără să fie nevoie să faceţi ceva în mod special decât eventuale consultaţii periodice.

 

Care sunt riscurile?

Tratamentul în sine nu are niciun risc exceptând cele posibile în urma efectuării anesteziei. Riscurile referitoare la ocluzia incorectă sunt minore, iar dacă ele apar trebuie să vă prezentaţi la medicul stomatolog de îndată pentru remediere.

Promoţie! Profită acum!

5% reducere!


Persoanele care vin la consult sau tratament de pe acest site vor beneficia de o reducere de 5%.

Programări la numerele de telefon:

Mobil: 0767 273 749
Fix: 0350 881 875

This will close in 60 seconds