30
Mar
2019
Începând de vineri, 1 aprilie 2016, ora 13.00, în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare va funcţiona o linie permanentă de gardă la stomatologie. În Baia Mare nu a mai existat permanenţă la acest tip de servicii medicale de ani buni. Medicii stomatologi
26
Mar
2019
Tinerii cu vârstă mai mică de 18 ani vor putea beneficia de două consultaţii stomatologice gratuite pe an, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate miercuri privind noul Contract-cadru şi pachetele de servicii medicale pentru anii 2016-2017, elementele de noutate fiind introduse în scopul creşterii accesului la serviciile medicale atât pentru persoanele
25
Mar
2019
Dimitrie Nedelcu s-a născut la Lugoj, dintr-o familie de macedoromâni, stabilită în Banat la sfârţitul secolului al XVIII-lea. Tatăl său, Damaschin Nedelcu, era un meseriaş alamurier înstărit. Acesta a făcut parte din societatea secretă „Constitutio”, al cărei statut era bazat pe ideile Revoluţiei burgheze din Franţa. Despre viaţa familiei Nedelcu a
17
Mar
2019
Caria dentară reprezintă una dintre cele mai frecvente afecţiuni pentru care pacienţii se prezintă în cabinetul stomatologic. Peste 80% din populaţia României suferă de carii. Pe cât de frecvente sunt cariile, pe atât de multe idei false „se spun“ în popor. Dr. Andra Custura demontează cele mai întâlnite mituri despre
15
Mar
2019
În majoritatea cazurilor, măselele sau molarii de minte apar în jurul vârstei de 18-24 de ani. În ultimul timp se constată însă că erupţia acestor măsele nu mai apare. Acest lucru se explică prin evoluţia omului, a masticaţiei şi alimentaţiei, a micşorării maxilarelor care nu mai permit apariţia celor molari.
8
Mar
2019
Bunele obiceiuri de igienă şi nutriţie, chiar din primii ani de viaţă, reprezintă cea mai bună metodă de prevenire a cariilor dentare. Află în continuare şi alte reguli de bază care te vor ajuta să îţi îngrijeşti dantura. Cele mai recente studii arată că peste 80% din români se confruntă
6
Mar
2019
Bradul de Crăciun, petrecerile de Revelion sunt ocazii de a afişa cel mai strălucitor zâmbet pe reţelele de socializare. Culoarea dinţilor tăi nu este tocmai albă? Este momentul să cauţi soluţii rapide pentru albirea dinţilor. În cazul în care obişnuieşti să bei în fiecare zi cafea, ceai, sucuri carbogazoase, acest
5
Mar
2019
Stresul, unele din alimentele pe care le consumăm zilnic, dar şi medicamentele pot provoca reducerea nivelului de salivă. Deşi pare un simptom banal, uscarea gurii reprezintă un mare risc pentru apariţia infecţiilor, atrag atenţia medicii. „Când nu este secretată o cantitate corespunzătoare de salivă, pacienţii resimt un disconfort pe care